Flexibilitatea psihologică este un termen umbrelă care face referire la o arie largă de abilități umane, precum capacitatea de a recunoaște și de a ne adapta la variate cerințesituaționale, abilitatea de a putea schimba moduri de a gândi sau repertorii de comportamente, precum și menținerea unui echilibru între mai multe domenii ale vieții, înacord cu valorile noastre profunde. Sănătatea psihologică și o stare de bine susținută suntstrâns legate și de alegerea acelor provocări care au sens, care reprezintă o pasiune, care se întâlnesc și se suprapun cu percepția propriei persoane. Fără a apropia termenul de flexibilitate psihologică de cel de pozitivitate toxică, se aduce în discuție diferența între starea de bine psihologică și momentele de cumpănăcondiționate de afectivitatea negativă, ceea ce Terapia prin acceptare și angajament conceputăde S. Hayes numește ”Acceptare”. Capacitatea de angajament necesară acceptării aducelaolaltă concepte precum reziliență eului (capacitatea de a rămâne structural intacți în fațamarilor decepții ale vieții), controlul executiv (sau abilitatea de a ne plasa în poziția de responsabili ai propriului ”destin”), modularea răspunsului (ceea ce înseamnă răbdarea în fațaemoției de vârf acele 90 de secunde până când putem traversa vârful fierbinte al emoțieiastfel încât să putem alege răspunsul) și capacitatea de auto-reglare (care să conducă la diminuarea stării afective negative și la întărirea controlului asupra propriei vieți). Ce nu se înscrie în conceptul de flexibilitate psihologică (pentru a putea accede și la posibile soluții) ține intuitiv de lipsa sau chiar antonimia celor amintite mai sus, concepte-cheie care merită amintite pentru a crește conștientizarea. Printre aceste concepte se înscriu: rigiditatea cognitivă, ruminațiile, îngrijorarea, tipare de perseverare comportamentală, dificultatea de a ne recalibra după un eveniment stresat, dar și dificultățile în a planifica și a face demersurile necesare scopurilor pe termen lung. Constantin Noica a spus că ”munca e sfințită de rezultate, dar omul modern a dusetica aceasta până la absurd”, referindu-se la cultul lui ”a face”, mai puțin decât al lui ”a fi”. În sincronicitate cu maxima amintită, ne gândim la antrenarea capacității de acceptare (A-ccept), care ne ajută să putem alege (C-hoose), astfel încât să avem capacitatea de aimplementa schimbarea (T-ake action), cu scopul de a ne antrena flexibilitatea cognitivă. Așadar, mai puțin din ”a gândi” și mai mult din ”a fi” sau ”a simți”, verbe necesare pentru a accede la ”a ști” în profundul adevăr cathartic. Acceptarea activă nu înseamnă resemnare, ci primirea experiențelor așa cum sunt, înseamnă a le face loc printr-o conștientizare flexibilă șia fi deschiși la propriile experiențe exact așa cum sunt ele.