Autor – Teodora Chiticaru, psiholog clinician specialist, psihoterapeut.
Sursa informațiilor: Conferința Națională de Psihiatrie, Iași, 11-14 martie 2026
La Conferința Națională de Psihiatrie de anul acesta, desfășurată în Iași în luna Martie, au fost prezentate numeroase subiecte de interes astăzi, atât pentru specialiștii în domeniu, cât și pentru publicul larg.
Un subiect de mare interes, atins în mai multe sesiuni de discuție, a fost cel despre Tulburarea hiperkinetică și de deficit de atenție, cunoscută generic drept ADHD, cu particularitățile sale la pacientul adult.
În primul rând, a venit întrebarea legitimă legată de motivele care stau în spatele creșterii atât de ridicate a prevalenței în ultimele decade, iar printre posibilele corelații s-au enumerat overloadingul digital la tineri și schimbările petrecute odată cu pandemia și lucrul de la distanță. Totodată, s-a discutat și despre reducerea pragului din Manualul de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale (DSM-5) de la 6 la 5 simptome necesare pentru diagnostic, precum și ridicarea pragului de vârstă la 12 ani la copii. Pe lângă motivele motive legate de rapiditatea cu care circulă informația astăzi și creșterea vizibilității pe social media care contribuie la procesul de destigmatizare, se discută în general despre creșterea conștientizării simptomelor, îndeosebi în rândul femeilor, suprapunerea cu burnoutul profesional, creșterea vizibilității termenilor pe social media și creșterea nivelului de informare.
Suprautilizarea tehnologiei creează un impact semnificativ în dificultățile de atenție, îndeosebi când vorbim despre conținut video de scurtă durată cu algoritmi personalizați care să țină persoana cât mai mult timp pe platformă,. Acești algoritmi sunt programați să genereze informație care nu se află în contradicțiile cu opiniile și preferințele consumatorilor, ceea ce creează așa numita ”bulă de contaminare”. Platformele de social media precum tiktok sunt folosite în România în proporție de 63% dintre adolescenți și 59% dintre adulții tineri (18-29 ani), cu o creștere masivă în ultimii câțiva ani, de când se constată și o creștere a consumului de medicație pentru ADHD cu 10% în fiecare an.
ADHD la femei
O temă de interes și din ce în ce mai des dezbătută este subdiagnosticarea ADHD la femei, care de cele mai multe ori trec pe sub radarul clinic, deoarece s-a constatat că la fete apare o mai mare complianță la reguli, sunt mai cuminți și nu prezintă frecvent simptome din zona de impulsivitate pe care le prezintă băieții.
Printre indicatorii clinici care pot sugera prezența ADHD la femeile adulte se numără: predominanța simptomelor de inatenție, hiperactivitate mai puțin vizibilă, strategii compensatorii și de mascare comportamentală, dar și internalizarea comportamentelor indezirabile social și manifestate prin anxietate, rușine sau autocritică. De cele mai multe ori performanțele lor academice sunt adecvate, însă cu un cost cognitiv și emoțional crescut, deoarece ajung să trag de ele și reușesc să funcționeze utilizând mecanisme de supracompensare, până la un punct în care pare că nu mai pot funcționa cognitiv.
Când ajung să aibă o discuție cu un specialist, cele mai multe femei descriu numeroase comportamente compensatorii și auto-raportare a dificultăților de adaptare în plan social și școlar, precum și dezvoltarea unor strategii de auto-liniștire (ascuțit de creioane, ticuri, etc.). Femeia adultă tânără descrie cel mai frecvent epuizare cognitivă și burnout recurent, dificultăți de organizare și de gestionare a timpului și suprapunere cu depresie și anxietate.
De asemenea, se întâmplă ca diagnosticul să fie pus tardiv, odată cu perimenopauza, perioadă în care se constată scăderea estrogenului și impactul asupra funcțiilor cognitive, accentuarea inatenției și labilității emoționale, precum și colapsul strategiilor compensatorii dezvoltate anterior.
Printre strategiile compensatorii pe care le dezvoltă femeile se numără hiperorganizarea și hipercontrolul cognitiv, dar și necesitatea de a depune un efort constant în menținerea performanței prin adaptare excesivă la cerințele mediului, cu un cost psihologic și cognitiv ridicat.
Evaluarea complexă a Tulburării hiperkinetice și de deficit de atenție se realizează cu instrumente psihometrice de specialitate, atât pentru tulburarea în sine, cât și cu ajutorul altor instrumente relevante pentru realizarea diagnosticului diferențial. Deoarece trăim în epoca informării, comunitatea medicală încurajează verificarea informației cu specialiști care pot evalua obiectiv simptomatologia, bazându-se pe ani de practică și experiență clinică. În același timp, informația circulă în mod trepidant pentru noi toți, iar participarea la congrese ne aduce întotdeauna un nou aport de cunoaștere, pe care îl valorizăm și încercăm să îl transmitem mai departe colegilor și pacienților noștri.