Flexibilitatea psihologică este un termen umbrelă care face referire la o arie largă de abilități umane, precum capacitatea de a recunoaște și de a ne adapta la variate cerințesituaționale, abilitatea de a putea schimba moduri de a gândi sau repertorii de comportamente, precum și menținerea unui echilibru între mai multe domenii ale vieții, înacord cu valorile noastre profunde. Sănătatea psihologică și o stare de bine susținută suntstrâns legate și de alegerea acelor provocări care au sens, care reprezintă o pasiune, care se întâlnesc și se suprapun cu percepția propriei persoane.
Fără a apropia termenul de flexibilitate psihologică de cel de pozitivitate toxică, se aduce în discuție diferența între starea de bine psihologică și momentele de cumpănăcondiționate de afectivitatea negativă, ceea ce Terapia prin acceptare și angajament conceputăde S. Hayes numește ”Acceptare”. Capacitatea de angajament necesară acceptării aducelaolaltă concepte precum reziliență eului (capacitatea de a rămâne structural intacți în fațamarilor decepții ale vieții), controlul executiv (sau abilitatea de a ne plasa în poziția de responsabili ai propriului ”destin”), modularea răspunsului (ceea ce înseamnă răbdarea în fațaemoției de vârf acele 90 de secunde până când putem traversa vârful fierbinte al emoțieiastfel încât să putem alege răspunsul) și capacitatea de auto-reglare (care să conducă la diminuarea stării afective negative și la întărirea controlului asupra propriei vieți).
Ce nu se înscrie în conceptul de flexibilitate psihologică (pentru a putea accede și la posibile soluții) ține intuitiv de lipsa sau chiar antonimia celor amintite mai sus, concepte-cheie care merită amintite pentru a crește conștientizarea. Printre aceste concepte se înscriu: rigiditatea cognitivă, ruminațiile, îngrijorarea, tipare de perseverare comportamentală, dificultatea de a ne recalibra după un eveniment stresat, dar și dificultățile în a planifica și a face demersurile necesare scopurilor pe termen lung.
Constantin Noica a spus că ”munca e sfințită de rezultate, dar omul modern a dusetica aceasta până la absurd”, referindu-se la cultul lui ”a face”, mai puțin decât al lui ”a fi”. În sincronicitate cu maxima amintită, ne gândim la antrenarea capacității de acceptare (A-ccept), care ne ajută să putem alege (C-hoose), astfel încât să avem capacitatea de aimplementa schimbarea (T-ake action), cu scopul de a ne antrena flexibilitatea cognitivă. Așadar, mai puțin din ”a gândi” și mai mult din ”a fi” sau ”a simți”, verbe necesare pentru a accede la ”a ști” în profundul adevăr cathartic. Acceptarea activă nu înseamnă resemnare, ci primirea experiențelor așa cum sunt, înseamnă a le face loc printr-o conștientizare flexibilă șia fi deschiși la propriile experiențe exact așa cum sunt ele.
O primă întrebare ar fi ”Care sunt valorile mele?”, din seria valorilor centrale precum: autenticitate, relații sănătoase, creștere personală, relaxare, creativitate sauindependență (pentru ajutor în a le identifica, aici apar o serie de valori centrale: https://loving.health/en/act-list-of-values/ ). O a doua întrebare ar fi ”ce din acțiunile mele zilnice mă aduce mai aproape de aceste valori?” Evitarea experiențială aduce costuripersonale masive, care ne fură abilitatea de a ne bucura de momentul prezent ca ființe umaneconștiente, și care, în funcție de ce oferă situația, schimbă sau păstrează comportamente înserviciul valorilor alese. ”Acțiunile mele mă duc în direcția în care doresc să ajung?” Acțiunile tale te conduc spre a trăi o viață satisfăcătoare, deplină, bogată? Dacă da, continuă! Dacă nu, ai considera să faci ceva direrit? Ceea ce funcționează pe termen scurt pentru a nescăpa de gânduri și sentimente neplăcute deseori nu funcționează pe termen lung pentru a neajută să accedem la o viață bogată și semnificativă.
O metaforă semnificativă la care ne putem gândi este ”metafora autobuzului”. Să ne gândim că suntem șoferi în autobuzul vieții, iar printre pasagerii autobuzului nostru sunt uniicare se bucură de călătorie, alții care se odihnesc, alții care nu ar dori deloc să fie în acestautobuz sau alții care așteaptă să treacă mai repede călătoria. Unii pasageri sunt foartezgomotoși, în timp ce alții sunt foarte speriați. Pe unii am vrea să îi dăm jos din autobuz, să îifacem să tacă. Ne putem gândi că în autobuzul nostru ar putea să aibă loc tot felul de pasageriși ce ne-ar face să ne centrăm pe a fi dispuși să îi primim pe toți în autobuz. Cum putem face față celor problematici, astfel încât să îi lăsăm și pe ei să meargă cu noi până acolo undedecidem noi că vrem să meargă, sau să le facem și lor loc cu noi? Unde merge autobuzul tău? Unde ai vrea să ajungă? Metafora ajunge să fie vehiculul pentru tot ceea ce vrem să generămîn viața noastră care să genereze sens și scop, iar pasagerii autobuzului sunt toate gândurile șiemoțiile noastre. Nu dorim să îi corectăm, sau să îi anulăm cu totul, ci doar să îi înțelegemmai bine, pentru a adăuga la ceea ce știm deja și pentru a face față mai bine provocărilor.
Sau putem să luăm ”metafora casei mobilate” și să presupunem că ai cumpărat o casăde 1 milion de euro, dar pe care ai ales să o mobilezi cu mobilă de mâna a doua, destul de uzată. Oare mobila din casă îi diminuează valoarea inițială? Cum ar fi dacă tu ai fi acea casăvaloroasă, iar gândurile și sentimentele tale ar fi piesele de mobilier uzate? Mobila nu esteegală cu casa, așa cum nici tu nu ești totuna cu gândurile și sentimentele tale. Mobila nici nu adaugă, nici nu ia ceva din valoarea casei. Ea doar e acolo.
Conceptul de ”self contextualizat” din ACT definește o instanță în care se manifestăcapacitatea de auto-observare, pentru a vedea că ființa noastră poate fi flexibilă (în funcție de context), dar că esența sa nu se modifică. Eul observațional se regăsește în experiențe, nu înlogică. A trăi în prezent poate fi o adevărată provocare, dar ca orice altă abilitate, este ceva cese exersează. Exerciții simple de ancorare în prezent presupun observarea atentă a oricărorobiecte, la alegere, cu toate detaliile lor de formă, suprafață sau culoare. Un exercițiu care poate fi încercat este 5-4-3-2-1, ce presupune să numești 5 obiecte pe care le vezi, 4 pe care le auzi, 3 pe care le simți tactil pe piele, 2 pe care le miroși și 1 pe care îl guști. Pentru ancorareasenzațiilor din corp, te poți centra chiar acum pe cum se simt pantofii pe care îi porți. Cum este pantoful (strâmt, larg)? Cum stă piciorul tău în pantof? Cum este presiunea pe care o simte talpa piciorului atunci când se atinge de talpa pantofului?
Flexibilitatea psihologică presupune o exersare continua a răspunsurilor adaptative înmoduri care facilitează atingerea propriilor scopuri. Data viitoare când avem o emoțieputernic negativă putem ajunge mai aproape de valoarea funcțională a răspunsurilor la situație întrebându-ne simplu ”Cu ce mă ajută să mă gândesc/să simt așa?”, ”Felul în care măsimt/gândesc acum e singura variantă posibilă?”, ”Cum mă ajută acest gând?”, ”Aduce acestgând o valoare pragmatică în viața mea?”. Caracterul utilitar oferă calea spre scopurisemnificative, valorizate, conforme cu propria realitate în contact cu realitatea consimțită.
Recomandare de carte: ”O minte liberă” de Steven Hayes.